joi, 4 februarie 2016

Parcă am fost acolo şi n-am fost... corpul meu se lăsa iubit de tine, sufletul zbura pe undeva să se contopească cu al tău. M-ai iubit iscusit, mi-ai şoptit cuvinte sublime, unele dintre care au produs vibraţii puternice. Găsesc în tine plinul pentru mai multe goluri adunate în mine... un amant desăvârşit, bărbat demn, intelect şi... suflet, tu ai suflet. Nu mă pătrund acum de cugetările filosofice vizavi de el, dar... eu cred ca toţii reuşim să adunăm componente ce ar putea constitui un întreg numit suflet, dar nu mulţi putem să le armonizăm pentru a obţine acest întreg. Deşi a avut de trecut mai multe praguri, emoţia mea pentru tine le-a supraveţuit... agitându-se pe alocuri, revine în albie mai profundă, asumată şi resemnată.