Ştii așa o senzaţie, că parcă nu-ţi ajung emoţii să simţi întreaga intensitate a momentului, îţi sare sufletul din piept, parcă ar fi resuscitat. Simt atâta trăire, de parcă toată fiinţa mea s-a concentrat într-un singur punct. Toate speranţele, temerile, bucuriile, tristețile într-un vârf de ac. E atâta intensitate în punctul ăsta, că poate provoca cu uşurinţă o explozie. Puterea ta de seducţie a trecut jumătate de glob cu intensitatea care unii nu o au nici până în jumătatea ailaltă de pat. Recunoscătoare providenței pentru tot ce trăiesc, pentru chipul ce ţi-l port în gând, pentru tot ce poate fi.

Lectura acestei scrisori, mă cutremură de fiece dată. Asta se întîmplă datorită intensităţii iubirii ce-o port în mine.
De la Gustave Flaubert către Louise Colet, 1846:

“Te voi acoperi cu iubirea mea data viitoare când te voi vedea, cu mângâieri și extaz. Vreau să mă înfrupt din tine, cu toate bucuriile cărnii până o să leșini și o să mori. Vreau să te uimesc până într-acolo cât să-ți spui că niciodată n-ai avut parte de asemenea trăiri. Când o să fii bătrână, vreau să-ți amintești aceste câteva ore, vreau ca oasele tale secătuite să se înfioare de plăcere când te vei gândi la acele momente.”