Un bărbat cu o construcție
spirituală ca a ta, nu se plimbă pe orice planetă, așa încât emoția mea e de înțeles. Colindând
aceleaşi străzi cu tine, uneori mă simt mai departe decât atunci când aveam
fizic între noi un ocean şi un continent.
S-a împlinit... Freamătul meu
s-a revărsat azi în lacrimi. O plângere molcomă, fără oftat, cu lacrimi
izvorând liniștite din ochii țintuiți în gol. O plângere geamănă cu cea din penultima noapte în depărtare, când
ți-am cerut degetul să-l țin. Mi-am plâns incertitudinile, incapacitatea de a
mă regăsi în această toamna, dorul de tine. O plângere izbăvitoare, ca o
împărtășanie.
