Un bărbat cu o construcție spirituală ca a ta, nu se plimbă pe orice planetă,  așa încât emoția mea e de înțeles. Colindând aceleaşi străzi cu tine, uneori mă simt mai departe decât atunci când aveam fizic între noi un ocean şi un continent.

         S-a împlinit... Freamătul meu s-a revărsat azi în lacrimi. O plângere molcomă, fără oftat, cu lacrimi izvorând liniștite din ochii țintuiți în gol. O plângere geamănă cu cea din penultima noapte în depărtare, când ți-am cerut degetul să-l țin. Mi-am plâns incertitudinile, incapacitatea de a mă regăsi în această toamna, dorul de tine. O plângere izbăvitoare, ca o împărtășanie.

---

 

Parcă am fost acolo şi n-am fost... corpul meu se lăsa iubit de tine, sufletul zbura pe undeva să se contopească cu al tău. M-ai iubit iscusit, mi-ai şoptit cuvinte sublime, unele dintre care au produs vibraţii puternice. Găsesc în tine plinul pentru mai multe goluri adunate în mine... un amant desăvârşit, bărbat demn, intelect şi... suflet, tu ai suflet. Nu mă pătrund acum de cugetările filosofice vizavi de el, dar... eu cred ca toţii reuşim să adunăm componente ce ar putea constitui un întreg numit suflet, dar nu mulţi putem să le armonizăm pentru a obţine acest întreg. Deşi a avut de trecut mai multe praguri, emoţia mea pentru tine le-a supraveţuit... agitându-se pe alocuri, revine în albie mai profundă, asumată şi resemnată.